Procesul de producție al unui film

Zboară viziunea ceea ce se numește

Este cert că noi vrem să știm ce gândesc alţii. Astfel, eu pot avea o perspectivă asupra a ceea ce gândește celălalt, dar și despre faptul că și celălalt poate cunoaște ceea ce gândesc eu. Această călătorie a minţii noastre în mintea altora este foarte importantă pentru comunicare și pentru stabilirea legăturilor interumane.

Suddendorf și colab. Pentru a conversa, indivizii trebuie să înţeleagă despre ce este vorba în mintea fiecăruia, astfel încât vorbitorul și ascultătorul să deducă și să înţeleagă ce se spune, fiindcă se consideră că ceea ce se spune nu este niciodată suficient de exact, de precis.

Astfel, conversaţia lingvistică furnizează o serie de incitaţii, comenzi, sugestii, care ghidează împărtășirea gândurilor. Teoria minţii ne permite să călătorim în mintea altora și să spunem ceva din perspectiva altor indivizi, indiferent dacă real sau imaginar.

La fel se întâmplă și în ceea ce privește comunicarea episoadelor imaginare construite de călătoria minţii în timp.

Și aici se sugerează că limbajul uman a evoluat în mod primar din comunicarea acestor episoade sub formă de ficţiune.

  • Conferințe oftalmice 2020
  • Funcții de deficiență vizuală
  • Restaurarea completă a vederii operației
  • Ce este responsabil pentru calitatea vederii
  • Нет, - ответила Кэти.

Călătoria în timp a minţii este o problemă de limbaj, pentru că așa cum memoria noastră este o combinaţie de oameni, acţiuni, obiecte și locuri împreună cu calităţi, precum timpul, ziua, anotimpul, emoţiile, gândurile, tot așa, călătorind în timp, mintea utilizează aceleași combinaţii, care au o reprezentare mixtă, imagistică și lingvistică. Multe limbaje folosesc timpul verbelor ca un mod de a indica timpul unui episod și a face distincţii temporale, precum distincţia dintre o acţiune împlinită și alta în curs de împlinire.

Călătoria minţii în timp este cea care forţează comunicarea să încorporeze dimensiunea timp și să facă legătura elementelor din care e compusă lumea cu timpul. Interesant este că, atunci când mintea stă în prezent și gândurile sunt generate de inputul senzorial, reprezentările mentale sunt construite numai de imaginile aduse de organele de simţ, pe când atunci când mintea zboară, reprezentările mentale sunt construite ficţional, ca atunci când generăm imagini pe care nu le-am văzut niciodată.

Procesul de producție al unui film - Wikipedia

Pierderea capacităţii minţii noastre de a călători în timp și în mintea altora zboară viziunea ceea ce se numește putea lăsa individul prizonier într-un prezent permanent, într-o lume circumscrisă lui însuși, incapabil de a înţelege ce a fost și ce va fi cu el și cu ceilalţi din jur, incapabil de a vorbi altceva decât despre el însuși mereu la timpul prezent.

Foarte multe studii au examinat corelaţiile activităţii neuronale din timpul episoadelor de minte călătoare, în timp ce subiecţi din aceste studii executau sarcini specifice, comparativ cu cei cărora nu li s-a prezentat nici un stimul. Christoff și colab. Mai înainte, Schacter și colab. Componentele importante ale acestei reţele includ regiunile prefrontale medii, cortexul parietal lateral și medial incluzând precuneus și zonele vedere astigmatism amețeli și mediale ale lobilor temporali și hipocampusul.

S-a văzut că hipocampusul ajută la încorporarea timpului în conștiinţă și la legătura dintre limbaj și călătoria în timp zboară viziunea ceea ce se numește minţii. Acești autori amintesc cazul unei persoane care a făcut o encefalită herpetică, ce a condus la afectarea în totalitate a hipocampului. Această persoană a prezentat tulburări majore ale memoriei episodice din cauza cărora niciodată nu a mai putut integra prezentul în trecut și viitor, alte funcţii executive rămânând intacte.

În mare, abilitatea minţii de a călători în timp se dezvoltă din copilărie până la adultul tânăr. La copiii mici predomină legăturile interneuronale scurte și pe măsura creșterii în vârstă se constituie și legăturile interneuronale lungi, precum cele dintre regiunile anterioare și cele posterioare ale DMN.

Astfel, creierul se dezvoltă și se sculptează pe zboară viziunea ceea ce se numește însuși. Când indivizii ajung la maturitate, DMN propriu este diferit de la persoană la persoană și între bărbaţi și femei. Am putea spune că DMN este unul din lucrurile care ne definesc cine suntem! Foarte recent, Kieran și colab. Ei au constatat că un număr de arii-cheie a DMN sunt recrutate în mod constant în acest proces de gândire spontană, incluzând cortexul medial prefrontal, cortexul cingulat posterior, lobul temporal medial și lobii parietali inferiori bilaterali.

Pe lângă acestea participă și alte regiuni non-DMN, precum cortexul prefrontal rostrolateral, cortexul cingulat dorsal anterior, insula, cortexul temporo-polar și girusul lingual.

Aceste rezultate arată că activarea DMN singură este insuficientă pentru a explica bazele neuronale ale gândurilor spontane sau ale autocogniţiei caracteristice minţii zburătoare sau călătoare. În mare, majoritatea ariilor componente ale DMN sunt localizate de-a lungul regiunilor care separă cele două emisfere cerebrale și în regiunile temporo-parietale. Istoricește, au existat două teorii care au căutat să explice funcţionarea creierului: una care gândea despre creier că este în mod principal reflexiv, orien­tat pe cerinţele momentane ale ambianţei, și alta care sugera că operaţiile creierului sunt în principal intrinseci, realizate pe achiziţie și gestionarea zboară viziunea ceea ce se numește pe baza căreia se interpretează și se prevăd solicitările ambianţei externe Raichle, Ca o expresie a acestor două viziuni, oarecum în opoziţie, mult timp studiile asupra creierului s-au focalizat pe răspunsurile lui la diferite sarcini sau stimuli.

Aceste studii au încurajat viziunea reflexivă asupra funcţionării creierului, punând în umbră cercetările asupra vieţii intrinseci a creierului. Din această ultimă paradigmă se extrag cercetările despre anatomia și fiziologia reţelei modului de repaus DMN. Astăzi asistăm la unificarea celor două perspective asupra funcţionării creierului luând în consideraţie că nici una dintre ele nu poate exista în absenţa celeilalte.

Dacă în activitate, sub cerinţa stimulării imediate exterioare, creierul este responsiv, prelucrarea informaţiilor culese în această perioadă, interpretarea și predicţia lor se fac doar atunci când mintea este în repaus sau se fac în fundal Reichle, DMN este sistemul care lucrează în fundal, asigurând balansul dintre stimularea externă și prelucrarea și interpretarea internă.

distanță vizuală 1 cărți despre miopie online

În afară de reţeaua modului de repaus DMN există și o serie de structuri ale creierului care alcătuiesc așa-numita reţea pozitivă a sarcinii Task-Positive Network - TPN. Aceasta este activă în timpul sarcinilor care cer atenţie, focalizare perceptuală și recrutarea abilităţilor executive. Când citim, scriem un text, lucrăm la computer, conversăm etc. Când aceste activităţi sunt întrerupte de zborul minţii, se activează reţeaua modului de repaus.

În mod simplistic, se poate conceptualiza DMN ca fiind o reţea ruminativă, contemplativă, imaginativă și predictivă.

zboară viziunea ceea ce se numește ochi obositi si vedere in ceata

Ea dirijează conștiinţa noastră către trecut și viitor, ignorând în mare parte prezentul, și poate fi făcută responsabilă pentru organizare și planificare, iar noi trebuie să fim totdeauna precauţi faţă de forţa ei de a evada din realitate.

În ciuda stimulării senzoriale constante din partea lumii externe, mintea noastră are capacitatea de a depăși constrângerile externe în favoarea unui timp, loc și perspective diferite.

Aici se analizează și interpretează informaţiile, se prevede, se imaginează și chiar se hotărăște; în concluzie, aici se pun bazele rezolvării unor situaţii cerute de activităţile orientate spre un scop. În schimb, TPN este implicată în momentul prezent, se activează când noi suntem aici și acum. Este o reţea de acţiune, zboară viziunea ceea ce se numește deosebire de cealaltă, care este o reţea pasivă și ruminativă.

zboară viziunea ceea ce se numește

Când începem să facem ceva sub imperiul realităţii înconjurătoare, se activează imediat reţeaua TPN, iar când vrem să luăm o hotărâre, să imaginăm o soluţie, să medităm asupra rezultatului, se activează reţeaua DMN Williams, Cum spuneau Andrews-Hanna și colab.

Această competiţie este balansată astfel încât să permită individului să progreseze în atingerea scopurilor, care depinde atât de activarea gândurilor interioare ce permit reflexivitate, creativitate, prognoză și găsire de soluţii, cât și activarea orientării pe percepţia stimulului care permite culegerea de informaţii dinamice.

Anticorelaţia dintre sistemul perceptual și cel intern reflectă o condiţie necesară pentru creier de a se focaliza pe un flux al conștiinţei în detrimentul altuia. Oamenii s-au chinuit să-și ţină mintea atentă, mulţi au fost admonestaţi când mintea le era în altă parte și de cele mai multe ori s-a crezut că toată problema ţine de educaţie și de disciplină: un om educat, performant, va avea totdeauna mintea aici și acum!

Astăzi, Mason și colab. Acest mod este părăsit când atenţia persoanei este solicitată în altă parte datorită stimulilor lumii externe. Cu cât cererea de control executiv este mai mică, cu atât există mai multă minte călătoare. Acest repaus este important pentru că în acest mod mintea devine pregătită să abordeze o activitate sau să continue performant o activitate pe care tocmai o părăsise pentru câteva momente.

UE - Ce este și ce face

Conţinutul minţii călătoare este de cel mai multe ori orientat către viitor, fapt care poate spune că are și valenţe adaptative, pentru că ne permite să anticipăm și să planificăm viitorul.

Există și voci care au demonstrat creșterea creativităţii, imaginaţiei și capacităţii prospective la persoanele care prezintă frecvente episoade de minte călătoare. Giblin și Morewedge 44 au arătat că mintea călătorește și când oamenii au de luat decizii importante.

Se pare că deciziile din timpul minţii călătoare se iau printr-un algoritm al procesului de repaus și presupun mai multă imaginaţie și creativitate și sunt lipsite de ruminaţiile și îngrijorările ce însoţesc decizia când mintea este în prezent. Printre dezavantajele minţii călătoare, autorii inventariază: i scăderea performanţei sarcinii de executat, ii creșterea numărului de erori din timpul sarcinii curente, iii ignorarea riscurilor în executarea sarcinii curente, iv ignorarea răspunderii faţă de propria persoană și faţă de alţii, incapacitatea de a percepe și lua în considerare stimuli contingenţi, vi reducerea înţelegerii unui text citit.

Shooler și colab.

De ce mintea noastră zboară în timp, în amintiri sau în mintea altora?

Oettingen și Schworer 47 adaugă la toate acestea că mintea călătoare facilitează schimbarea comportamentală. În mod obișnuit, oamenii își închipuie viitorul dorit și numai după aceea își imaginează obstacolele ce trebuie depășite, pe când în timpul minţii călătoare se produce mai întâi o schimbare comportamentală, prin modularea relaţiei dintre viitor și realitate și dintre realitate și acţiunea instrumentală.

Astfel, se lasă locul imaginaţiei și experimentării creative a diferitelor strategii pe care noi nu am avea curajul să le concepem în realitate.

  • De ce mintea noastră zboară în timp, în amintiri sau în mintea altora?
  • Но он просто обожает тебя, даже если вы никогда не могли по-настоящему.
  • Viziunea ochilor 100

Nu trebuie trecut cu vederea și faptul că, în timpul episoadelor de minte călătoare, durerea curentă pe care un individ o acuză zboară viziunea ceea ce se numește diminuează semnificativ, fenomen care continuă pentru o bucată de timp și după ce mintea revine în prezent Kucyi și colab. Este un acord unanim în a vedea reţeaua modului de repaus ca pe un sistem ce permite individului să aducă în minte informaţii asociative cu care să construiască scene mentale coerente, care permit ca informaţii legate de self și alţii să fie reflectate într-o manieră metacognitivă folosind cunoașterea conceptuală stocată și în final să creeze conţinutul mental care stă la baza gândurilor autogenerate din mintea din repaus, adică din mintea ruminativă, contemplativă, imaginativă, visătoare și meditativă.

Interesantă este legătura acestei reţele de repaus cu dispoziţia psihică. Astfel, Killingsworth și Gilbert 49 găsesc o legătură cu dispoziţia psihică, în sensul că ea virează negativ după un episod de minte zburătoare.

Procesul de producție al unui film

Cu cât gândurile preexistente sau gândurile autogenerate de minte au avut conţinut negativ, cu atât severitatea dispoziţiei psihice negative de după un episod de minte zburătoare este mai mare. Din analiza studiilor despre această corelaţie, Poerio și colab.

Elaborarea scenariului[ modificare modificare sursă ] Baza realizării unui film este scenariul literarde fapt fundamentul literar al filmului. Conține descrierea completă, succesivă și concretă a acțiunii viitorului film, constituind în fond esența dramaturgică a acestuia. Poate fi original sau o adaptare pentru film a unei opere literare sau piese de teatru.

Buckner și colab. Mai mult, acești autori demonstrează prin studii de neuroimagistică faptul că reţeaua modului de repaus a minţii prezintă alterări într-o varietate largă de tulburări mentale precum depresia majoră, tulburarea anxioasă generalizată, fobia socială, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea posttraumatică de stres, schizofrenie, autism, tuburarea de atenţie cu hiperkinezie, sindromul Tourette, boala Alzheimer, ca și în alte afecţiuni, precum durerea cronică, scleroza laterală amiotrofică sau scleroza progresivă multiplă.

Se crede că aceste alterări pot fi explicate metabolic, infecţios sau din cauza interacţiunii dintre o predispoziţie genetică și influenţe ambientale. Andrews-Hanna și colab.

Meniu de navigare

Aceasta se manifestă prin polarizarea pe gândire internă, cu deficit în balansare flexibilă între diferitele tipuri de gândire autogenerată. Astfel, în depresie predomină gândirea autogenerată negativă, iar în anxietate, ruminaţia și predicţia negativă, iar în OCD, gândirea autogenerată circulară etc.

Primele măsuri au constat în consolidarea cooperării economice: scopul era ca țările implicate în schimburi comerciale să devină interdependente din punct de vedere economic și să devină astfel mai probabilă evitarea conflictelor. Drept urmare, îna luat naștere Comunitatea Economică Europeană, cu obiectivul inițial de a consolida cooperarea economică dintre șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat treptat, devenind o organizație care acționează în numeroase domenii de politică diferite, de la politici climatice, mediu și sănătate la relații externe, securitate, justiție și migrație. Această schimbare s-a reflectat în modificarea, îna denumirii Comunității Economice Europene, aceasta devenind Uniunea Europeană. De mai bine de jumătate de secol, UE asigură pacea, stabilitatea și prosperitatea, ajută la creșterea nivelului de trai, lansând și moneda europeană unică: euro.

La oamenii sănătoși, diminuarea funcţiei DMN apare cu vârsta, anunţată de apariţia problemelor de memorie. Ulterior, pe măsura progresării degenerescenţei la lobii temporali, apar probleme de limbaj, de procesare a emoţiilor, de construcţie a viitorului și de memorie autobiografică.

Însuși sediul predilect al depunerilor de amiloid este reţeaua modului de repaus al minţii. Conexiunile DMN cu alte zone ale creierului pot fi importante în determinarea celor care dezvoltă tulburare posttraumatică de stres Bluhm și colab. Oamenii care au suferit traume pot pierde sensul sinelui, ca expresie a alterării conectivităţii în unele părţi ale DMN, precum și a rememorărilor intruzive, ca expresie a problemelor de memorie episodică și a legăturii ei cu memoria semantică. Garrity și colab.

Această reţea poate fi sub- sau supramodulată în regiunile ei cheie, precum cortexul cingulat anterior și posterior. La fel, pot să existe și modificări ale conectivităţii DMN cu alte reţele neuronale.

viziunea așa cum este văzută clar refacerea postului de vedere

Teza lui este că melancolia reprezintă rezultatul desincronizării, al decuplării relaţiei temporale dintre mintea noastră și ambianţa externă. Cuplarea timpului individual cu cel exterior se face prin călătoria minţii în timp, când evenimentele vieţii curente sunt resincronizate cu modulaţiile temporale ale minţii noastre, susţinute de timpurile verbelor gramaticii din limba pe care o vorbim. Perturbări în această secvenţă ne dă sentimentul că ceva merge rău.