Vasile Chira

Viziune asupra dostoievski, Feodor Dostoievski - Wikipedia

Dacă un Goethe, prin Suferinţele tânărului Werther, actualizează tranziţia de la clasicism la romantism prin mijloacele prozei — aşa cum o va face mai târziu prin mijloace poetice şi dramaturgice în Faust — la Hugo putem asista la maturitatea romanescă a romantismului.

Adresa & Orar

În acelaşi timp, forme ale unui realism complex şi polifonic sunt afirmate viziune asupra dostoievski consacrate de Balzac. Apoi, în continuitate cu Balzac, dar amplificându-şi seva sceptică, un Flaubert şi un Maupassant vor putea realiza tranziţia de la un realism la naturalism prin amplificarea premeditată estetic a tensiunii tragice.

Cu ce carte sa incepi daca nu ai citit nimic de Dostoievski

Cu toate acestea, acea tensiune tragică a cărei fibră era originată în romantism este complet depăşită şi sfidată de abisurile operei lui F. Proza lui Dostoievski este într-o asemenea măsură bântuită de stihii apocaliptice, constituindu-se într-o fenomenologie a delirului, încât el ar părea să ţină, într-o măsură mult mai mare, de romanul modern al secolului XX, decât de autorii care dominau spaţiul literar al secolului XIX.

Această revoluţie pe care Dostoievski a provocat-o depăşind toate formele de scriitură ale lui Goethe şi Byron, nu ar fi fost posibilă fără o percepţie catastrofică asupra istoriei şi destinului uman. Înrudit cu spaimele lui Dürer şi ale tuturor profeţilor dezastrului, Dostoievski va avea, însă, prin contrast cu aceştia, modelul sfinţeniei şi al simplităţii harului ca antiteză a energiei dezlănţuite de tenebrele psihologiei umane.

A decedat la 28 ianuarie S. Petersburg, Rusia.

Antropologia lui Dostoievski este creştină într-un sens fundamental, din care căldiceii sunt excluşi, rămânând în joc numai cei care pot purta greutatea ontologică a extremelor. La Dostoievski, între dezastru şi sfinţenie nu există alternativă, iar termenul mediu, cel care ar putea să fundeze o viaţă burgheză rezonabilă, ascunde întotdeauna în spate tensiuni şi fracturi interioare insolubile.

Personajele lui Viziune asupra dostoievski nu sunt totdeauna din lumea bună, nefiind, însă, nici mujici.

Feodor Dostoievski sau omul fericit prin suferinţă (1821-1881)

Universul preferenţial al lui Dostoievski se mişcă între aristocraţi şi burghezi declasaţi chiar şi atunci când mai au o situaţie materială respectabilă şi personaje aflate la periferia socială, care acumulează frustrări ce le potenţează orgoliul. Din rândul aristocraţilor ar face parte, de pildă, un Stavroghin, prinţ care a slujit în armată şi a cărui forţă intelectuală şi psihologică, net superioară celor din jur, conduce, ca o mână invizibilă, dar viziune asupra dostoievski de abilă, destinele către dezastru.

  1. Cum se tratează vederea senilă
  2. Feodor Dostoievski sau omul fericit prin suferinţă () - LimbaRomana
  3. Omul nu se naşte fericit.
  4. Dostoievski și Camus – Cristina Talpa Blog

Din unghiuri de vedere diferite, Şatov şi Kirilov sunt victimele morale ale orgoliului metafizic al lui Stavroghin. Alt personaj înstărit, deşi având un destin şi o psihologie de parvenit, este Feodor Pavlovici Karamazov, tatăl fraţilor Karamazov, ucis de bastardul pe care acesta l-a conceput cu o femeie alienată.

În sfârşit, un al treilea personaj care avea o reputaţie socială considerabilă — Svidrigailov îşi consumă concupiscenţa paroxistic şi ascuns de gimnastica miopiei progresive societăţii.

În general, la Dostoievski, oamenii onorabili sunt roşi pe dinăuntru de patimi şi ruşini ascunse. O altă categorie de personaje o reprezintă rataţii, fără orizont, îngropaţi în mizerie şi promiscuitate morală. Beţiile lui Marmelador, care erau însoţite constant de remuşcări şi ruşine, învecinau, într-un mod contradictoriu, decăderea morală cu conştiinţa ei şi cu o autentică şi imensă iubire pentru oameni.

Pătimaşii lui Dostoievski îşi pot revela subit o dimensiune umană de o mare forţă şi frumuseţe. Acest lucru apare, mai viziune asupra dostoievski, în cazul unui Dimitri Karamazov, personaj bântuit de patimi, iraţional atât în accesele lui distructive, cât şi în sinceritatea şi forţa cu care poate iubi. Lipsit de falsitatea morală, precum şi de spirit speculativ, Mitea Karamazov nu poate deveni decât victimă a destinului, ducând în spate, pe lângă tensiunea unei iubiri neîmplinite, o vină care nu îi aparţinea.

Tema unei vinovăţii universale şi colective a umanităţii, temă preferenţială pentru teologia rusă, va fi o obsesie şi pentru Dostoievski.

Meniu de navigare

Alături de faptul că Dostoievski este un psiholog de mare forţă şi adâncime, este totodată şi cel care ştie să zugrăvească promiscuitatea şi mizeria, cu o forţă nemaiîntâlnită până la el. Mizeria în care trăia Raskolnikov, în care trăia Snegirev cu copiii lui, sau mizeria care o va împinge pe Katerina Ivanovna Marmeladov la sinucidere are asemenea dimensiuni, încât descrierea dezvoltarea oftalmologiei în califatul arab depăşeşte complet funcţia unei proze sociale sau moralizatoare, transformându-se într-un proces tacit intentat Providenţei.

torvald despre vedere obiceiuri proaste și vedere

Această tensiune legată de teodicee va fi explicit formulată de Ivan Karamazov. Categoria de personaje din care face parte Ivan este reprezentată de tipul individului dotat cu o inteligenţă excepţională şi care, având conştiinţa superiorităţii, devine atins de cinism şi de un orgoliu, uneori, emfatic.

Aproape întotdeauna, aceste personaje sunt predestinate unei traiectorii existenţiale religioase, fie că această traiectorie se termină printr-o convertire sau eşec radical.

Articole recente

Momentul delirului este aici copios speculat de Dostoievski, nebunia făcând parte din complexitatea pe care infernul o induce, prin disocieri intrapsihice foarte subtile, în om. Eliberarea de aceste revelări ale infernului se poate înfăptui numai printr-o întoarcere, fără rezerve, către credinţă.

Aceasta este problema cu care este confruntat Ivan, ale cărui vedenii îl împinseseră în pragul prăpastiei.

viziune asupra dostoievski

Aceasta este şi problema cu care este confruntat Raskolnikov, unde delirul şi febra declanşate de grozăvia crimei, amplificată de reflectarea ei în conştiinţă, îşi găsesc rezolvarea abia în liniştirea pe care ispăşirea şi căinţa o aduc. Un alt personaj cu o inteligenţă speculativă superioară, Stavroghin, eşuează în faţa examenului convertirii, sfârşind prin a se sinucide.

Toate aceste contradicţii devin expresia unei duble abilităţi şi puteri de pătrundere: pe de o parte puterea de a sonda nuanţele sufletului omenesc fără pudorile şi temerile pe care teologia oficială le are în faţa Transcendenţei, iar pe de altă parte, forţa de interogare a fundamentelor care ne instrumentează destinul, curajul pe care-l dă numai perspectiva unei viziuni metafizice ultime.

Această viziune constituie, de fapt, rezervorul întregii gândiri dostoievskiene. De aceea trebuie să facem o scurtă digresiune asupra structurilor ontologice care susţin orizontul metafizic al romanului său.

Cristina Talpa Blog Dostoievski și Camus Pentru Camus, Dostoievski nu reprezintă doar o simplă pasiune de tinerețe care are menirea de a rămâne o amintire sentimentală. Dostoievski a însemnat pentru scriitorul francez mai mult decât o revelație ce i-a marcat o anume perioadă a vieții. Opera scriitorului rus a avut o influență deosebită asupra spiritului lui Camus. Camus era de părerea că, fără Dostoievski, literatura franceză a secolului XX n-ar fi fost ceea ce este.

Putem identifica o primă teză neexplicabilă a romanului dostoievskian, conform căreia abisul este cel care determină istoria colectivă şi individuală a umanităţii. Rusia era oricum predispusă pentru a genera asemenea viziuni.

Făcând abstracţie de geografia Rusiei, a cărei extensie este de natură viziune asupra dostoievski inducă ideea infinitului, putem spune că un popor care are un asemenea simţ religios şi transcendent al frumuseţii, ca poporul rus, se constituie ca o colectivitate tragică, ce poate, prin dimensiuni şi anvergură istorică, să aspire la un statut apocaliptic. Istoria Rusiei este una în care dezastrul şi nădejdea salvării sunt antinomic legate.

Chiar bolşevismul rus nu poate fi corect înţeles fără un asemenea orizont apocaliptic.

o bucatica de ochi ascutiti

A vorbi despre abis în Rusia înseamnă a vorbi despre infinit, iar foamea de spaţiu a ruşilor este legată de această ecuaţie metafizică. Corelaţia care există între Abis şi Infinit îi dă Rusiei orizontul eshatologic, alimentându-i totodată mesianismul. Din această natură va rezulta opera dostoievskiană ca emblemă a spiritului rus.