Fenomene optice ale viziunii umane. Secțiuni optice
Conținutul
Aurora boreală văzută din Stația Spațială Internațională. Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule încărcate Sesiuni de viziune Kashpirovsky de exemplu electroni din magnetosferă cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km.
Formarea imaginii[ modificare modificare sursă ] În cazul ochiului emetrop vederea normalăimaginea se formează pe retină. Pentru ca razele de lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea de refracție depinde în mod direct de distanța de la care este văzut obiectul.
Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă energie și determină un efect de ionizare de tip domino în alți atomi.
Excitația rezultă în emisie, ducând atomul în stări instabile, dat fiind că aceștia emit lumină în frecvențe specifice când se stabilizează. Fenomene optice ale viziunii umane procesul de stabilizare a oxigenului durează până la o secundă, azotul se stabilizează și emite lumină tastatură pentru o viziune slabă. Acest proces, esențial în formarea ionosferei terestre, este comparabil cu cel ce stă la baza ecranului de televizor : electronii ating suprafața de fosforalterând nivelul de energie al moleculelor, fapt care rezultă în emisiunea de lumină.
În general, efectul luminos este dominat de emisiunea de atomi de oxigen în straturile superioare ale atmosferei aproximativ de kilometri de altitudinecare produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar la aproximativ de kilometri altitudineproducând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot predominantă și oxigen.
Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau verdele. Fenomenul poate apărea și ca o luminescență ultravioletăvioletă sau albastrădatorată atomilor de azot, prima dintre acestea putând fi foarte bine observată din spațiu dar nu de pe Pământ, pentru că atmosfera absoarbe razele UV.
Satelitul NASA Polar a observat efectul în raze Ximaginile ilustrând precipitații de electroni de energie ridicată. Magnetosferă schematică a Terrei Planeta noastră este atinsă permanent de vânturi solarefluxuri rarefiate de plasmă caldă gaz de electroni liberi și cationi emise de Soare în toate direcțiile, ca rezultat al temperaturii înalte a coroanei solarestratul exterior al stelei.
Ochi - Wikipedia
Pe durata furtunilor magneticefluxurile pot fi mai puternice, asemenea câmpului magnetic interplanetar apărut între două corpuri celeste, determinând conturbarea ionosferei în răspuns la furtuni.
Asemenea tulburări afectează fenomene optice ale viziunii umane comunicațiilor radio sau a sistemelor de navigare, putând afecta astronauții din aceste regiuni, celulele solare ale sateliților artificiali, indicația busolelor și acțiunea radarelor. Acțiunea ionosferei este complexă și dificil de modelat, îngreunând prezicerea fenomenelor de acest tip. Magnetosfera terestră este o regiune din spațiu dominată de câmp magnetic.
- Ocluzia testului de vedere
- На ней материализовался новый МБ, и действие продолжилось.
- Definiții optice. Ce este optica? Subiecte optice
- Auroră polară - Wikipedia
Ea se constituie ca un obstacol în drumul vântului solar, cauzând dispersarea sa pe sensul de întoarcere. Lățimea sa este de aproximativ Km, iar în timpul nopților o lungă coadă magnetică se extinde pe distanțe chiar și mai mari.
Optica este o ramură a fizicii care studiază natura radiațiilor optice luminapropagarea acesteia și fenomenele observate în interacțiunea luminii și a materiei. Radiația optică este unde electromagnetice și, prin urmare, optica face parte din învățământul general despre câmpul electromagnetic.
Aurorele sunt încadrate în general în regiuni cu format oval, apropiate polurilor magnetice. Când activitatea efectului este calmă, regiunea dispune de o dimensiune medie de 3 mii de kilometri, putând varia până la 4 sau 5 mii de kilometri când vânturile solare se intensifică.
Sursa de energie a aurorelor este dată de vânturile solare care circulă pe Terra. Atât magnetosferacât și vânturile solare pot conduce electricitate. Este cunoscut faptul că dacă două conductoare electrice legate într-un circuit electric sunt introduse într-un câmp magneticiar unul dintre ele se deplasează în jurul celuilalt, în circuit este generat un curent electric.
Generatoarele electrice și dinamurile utilizează acest principiu, însă conductoarele tradiționale pot fi înlocuite de plasme sau chiar alte fluide. În acest context, vântul solare și magnetosfera sunt fluide fenomene optice ale viziunii umane de electricitate cu mișcare relativă, fiind astfel capabile să genereze curent electric, care produce efect luminos.
Cum polurile magnetice și geografice ale planetei noastre nu sunt aliniate, în același fel regiunile aurorale nu sunt aliniate cu polul geografic.
Cele mai bune puncte de observație a aurorelor se găsesc în Canada pentru aurorele boreale și pe insula Tazmania sau în sudul Noii Zeelande pentru aurorele australe.
Auroră artificială[ modificare modificare sursă ] Aurorele se pot forma de asemenea prin explozii nucleare în straturile superioare ale atmosferei la km.
Acest fenomen a fost demonstrat prin aurora artificială creată în urma testului nuclear american Starfish Prime la 9 iulie Atunci, cerul din regiunea Oceanului Pacific a fost iluminat de către auroră pentru mai mult de șapte minute. Acest efect a fost anticipat de omul de știință Nicholas Christofiloscare lucrase la alte proiecte referitoare la exploziile nucleare.
Potrivit veteranului american Cecil R. Coale, anumite hoteluri din Hawaii au organizat petreceri ale bombei curcubeu pe acoperișurile lor pentru a acompania proiectul Starfish Prime, contrazicând rapoartele oficiale care indicau aurora artificială ca improbabilă.
Fenomenul a fost filmat pe Insula Samoa, situată la o distanță de 3 Km de insula Johnston, locația exploziei. Simulări ale efectului în laborator au început să fie produse la finalul secolului al XIX-lea de către omul de știință norvegian Kristian Birkelandcare a demonstrat, utilizând o cameră de vid într-o sferă, că electronii erau atrași de regiunile polare ale sferei.
Recent, cercetătorii au reușit să creeze un efect auroral de culoare verde, cu vizibilitate redusă pe Terra, emițând raze radio pe cerul nocturn.
La fel ca în cazul fenomenului natural, particulele atingeau ionosfera, stimulând electronii din plasmă. La ciocnirea electronilor cu atmosfera terestră erau emise razele de lumină. Acest experiment a adus noi informații despre efectele ionosferei în comunicațiile prin radio. Punctul luminos din extremitatea stângă reprezintă limita câmpului magnetic exercitat de satelitul Ioîn timp ce punctele de mai jos fenomene optice ale viziunii umane provocate de Ganymede și Europa Atât Jupiter cât și Saturn posedă câmpuri magnetice mult mai puternice decât cele terestre UranusNeptun și Mercur sunt de asemenea magnetice și dispun ambele de centuri de radiații.
Efectul de auroră polară a fost observat pe ambele planete, mai clar, cu telescopul Hubble.
Auroră polară
Pe de altă parte, lunile planetei Jupiter, în special Iosunt vibrația vederii rândul lor surse importante producătoare de aurore. Aurorele sunt formate de curenții electrici din câmpul magnetic, generați de mecanismul de dinam relativ la mișcările de rotație a planetei și de translație a lunii sale.
În particular, Io are vulcani activi și o ionosferăiar curenții săi generează emisiunea de unde radio, fenomen studiat din Evidențele [4] arată că emisiile de lumină din cadrul fenomenelor de auroră produse pe Saturn sunt datorate participării emisiilor de atomi de hidrogen. Sonda spațiala Mars Express a detectat în o auroră pe Marte.
Marte deține un câmp magnetic mai slab decât cel terestru, iar până la acel moment se credea că lipsa unui câmp magnetic puternic ar face imposibilă apariția unui asemenea efect [3] [5]. S-a constatat că sistemul de aurore de pe Marte este similar celui de pe Terra, fiind comparat cu furtunile de slabă și medie intensitate petrecute pe Pământ. Cum planeta se plasează întotdeauna cu latura sa diurnă spre planeta noastră, observarea efectelor de auroră e posibilă doar prin intermediul misiunilor spațiale care să învestigheze partea nocturnă a planetei roșii.
Venus, care nu posedă un câmp magneticprezintă de asemenea fenomenul de auroră, prin care particulele atmosferice sunt ionizate în mod direct de către vânturile solare, fenomen prezent de asemenea pe Pământ.
Înastronomul francez Pierre Gassendi a descris fenomenul observat în sudul Franței. În același an, astronomul italian Galileo Galilei a început investigarea fenomenului ca parte dintr-un studiu referitor la mișcările astrelor cerești.
Faptul că raza acoperită de studiul său era continentul european s-a concretizat în observarea fenomenului în nordul continentului, de unde numele de auroră boreală. De atunci a devenit clar că efectul nu era exclusiv emisferei nordice terestre, motiv pentru care a apărut denumirea de auroră polară. În aceeași epocă, astronomul britanic Edmond Halley a emis ipoteza potrivit căreia câmpul magnetic terestru ar fi legat de fenomenul de formare a aurorelor boreale.
ÎnHiorter și Anders Celsius au fost primii care au înregistrat evidențe ale controlului magnetic când se observau aurorele. Experimentul lui Kristian Birkeland cu camere de vid Henry Cavendish a calculat în altitudinea la care apare fenomenul, însă a fost abia în când prima auroră a fost reprodusă în laborator de către Kristian Birkeland.
Account Options
Omul de știință, a cărui experimente în camera de vid cu raze de electroni și sfere magnetice au demonstrat că electronii se orientau spre regiunile polare, a propus în ipoteza conform căreia electronii din auroră ar proveni din razele solare. Această presupunere este problemtică datorită lipsei de dovezi în spațiu, nemaifiind considerată valabilă în cercetarea actuală.
Birkeland [6] a dedus totodată în orientarea de la est la vest a curenților magnetici. Alte evidențe ale legăturii dintre fenomen și câmpul magnetic sunt registrele statistice ale aurorelor polare.
Elias Loomis și, mai târziu, Hermann Fritz [7] au stabilit că aurora apare de principiu într-o regiune de forma unui inel pe o rază de aproximativ de kilometri depărtare de polul magnetic terestru. Loomis a descoperit totodată legătura dintre formarea aurorelor și activitatea solară, observând ocurența aurorelor boreale în Canada, într-un interval de 20 până la 40 de ore după o erupție solară.
Auroră polară produsă în laborator Lucrările lui Carl Stormer în domeniul mișcării particulelor electrificate în câmp magnetic au facilitat comprehensiunea mecanismului de formare a aurorelor. În deceniul a fost descoperită emisia de materie a Soareluidenumită vânt solarefect care explică, între altele, și poziționarea cozii cometeiîntotdeauna opusă față de Soare.
Această teorie a fost formulată de fizicianul american Newman Parker înfiind confirmată în anul următor de satelitul Explorer I. Începând de atunci, explorarea spațială a permis augmentarea cunoștințelor despre aurorele terestre, și totodată observarea fenomenului pe alte planete, ca Jupiter și Saturn. James Van Allen a invalidat în teoria potrivit căreia aurora constituie excesul centurii de radiații.
El a demonstrat că gradul mare de disipare a energiei aurorei ar seca rapid întreaga centură de radiații. Curând după aceea s-a constatat că cea mai mare parte a energiei rezidă în cationiîn timp ce particulele aurorei sunt aproape întotdeauna electroni cu energie relativ scăzută. În s-a descoperit faptul că aurorele și curenții magnetici asociați lor produc o puternică emisie de radio de kHzefect ce poate fi observat doar din spațiu.
Culori[ modificare modificare sursă ] Culoarea observată cel mai adesea are o tonalitate tipică de galben-verzui, fiind produsă de moleculele de oxigen situate la înălțimea de viziune scăzută minus 96 kilometri. Aurorele de culoare roșie sunt rare și sunt produse de particulele de oxigen fenomene optice ale viziunii umane la înălțimi de peste kilometri.
Moleculele de azot produc aurore boreale de culoare albastră sau albastră-purpurie. Au mai fost observate aurore de culoare galbenă și violet, dar sunt extrem de rare. Exploratorul danez Knud Rasmussen menționa acest efect în în descrierea tradițiilor folclorice ale eschimoșilor din Groenlanda.
Aceleași sunete sunt menționate în același context de antropologul canadian Ernest Hawkes în Actualmente, diverse persoane continuă să relateze despre aceste sunete, în ciuda faptului că fenomene optice ale viziunii umane ale lor nu au fost publicate niciodată și ținând cont că există suspiciuni științifice serioase la ideea cum că asemenea sunete provocate de aurore au fost auzite. Energia aurorelor și alți factori fac improbabilă atingerea solului de către aceste sunete, iar sincronizarea sunetelor cu modificările vizibile ale aurorei intră în conflict cu decalajul de timp necesar propagării sunetului pentru ca acesta să fie auzit.
Anumite persoane speculează că fenomenele electrostatice induse de aurore pot explica sunetele. Aurora în folclor[ modificare modificare sursă ] Aurora boreală În Mitologia după Bulfinch de Thomas Bulfinch există câteva idei preluate din mitologia nordică : Walkiriile sunt fecioare belicoase, suite pe cai și înarmate cu căști și lănci.
Deși activitatea aurorală este frecventă astăzi în Scandinavia și Islandae posibil ca polul nord magnetic să fi fost situat destul de departe de această zonă în secolele anterioare documentării mitologiei nordice, explicându-se astfel lipsa de referințe.
Prima mențiune despre norðurljós în mitologia nordică se regăsește în cronica Konungs Skuggsjá Auroră boreală văzută de pe Stația Spațială Internațională Un vechi nume scandinav pentru Luminile Nordului se traduce ca fulger de scrumbie. Se credea că luminile erau reflexe lansate de mari maldăre de scrumbii spre cer.
Сказала Кэти, поворачиваясь перед Францем. - Восхитительно и соблазнительно, - ответил. - Такой я тебя еще не Стройную фигуру Кэти облегало простое черное платье, его изящество подчеркивали тонкие белые кантики. Глубокий вырез позволял блеснуть золотым колье с бриллиантами, не опускаясь настолько низко, чтобы стать неприличным. Кэти поглядела на часы и проговорила: - Хорошо, хоть раз собралась раньше времени.
O altă sursă scandinavă se referă la focurile care înconjoară extremele nordică și fenomene optice ale viziunii umane a lumii. Această sursă evidențiază faptul că nordicii au reușit să se aventureze în Antarcticadeși o singură referință este insuficientă pentru a extrage o concluzie solidă.
Definiții optice. Ce este optica? Subiecte optice
Numele finlandez pentru auroră este revontulet, care semnifică focuri de vulpe. Potrivit legendei, vulpile de foc trăiau în Laponiaiar revontulet erau scânteile pe care le scoteau acestea cu cozile lor.
În estoniană se cheamă virmalised, spirite din regate înalte. În anumite legende acestea au caracter negativ în timp ce în altele sunt personaje pozitive.
Poporul Sami credea că omul trebuia să fie liniștit și silențios când era văzut de luminile nordului denumite guovssahasat în limba sa.
A lua în viziunea prin electrostimulare luminile nordului sau a cânta despre ele era considerat a fi periculos, putând cauza luminile să descindă și să ucidă persoana în cauză. Algonchinii credeau că luminile erau strămoșii lor dansând în jurul unui foc ceremonial. În folclorul inuitaurora boreală era compusă din spiritele morților care jucau fotbal cu cranii umane în ceruri.
Inuiții foloseau totodată aurora pentru a-și chema copii acasă înainde de lăsarea întunericului, susținând că dacă o persoană scotea sunete în prezența ei, aurora ar fi coborat și ar fi incendiat-o.
E considerat o referire la aurore un fragment biblic din cartea lui Ezechiel : M-am uitat și iată a venit de la miază-noapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, din mijlocul căreia sclipea ceva ca un metal incandescent în mijlocul focului.
În filmul Frecvența vieții din cu Dennis Quaido auroră boreală cauzează o anomalie temporală. În consecință, un fiu a reușit să comunice cu tatăl său printr-o stație de radioamator în trecut, schimbând cursul istoriei.
Fenomenul a trezit atenția și în muzică și poezie. În benzile desenateo membră a echipei de supereroi Alpha Flightcreată de Marvel Comicsse cheamă Aurorafăcând referire la Luminile Nordului. Formația muzicală Sonata Arctica Are o piesa instrumentală denumita sugestiv "Revontulet", care este denumirea in Finlandeza a Aurorei Polare.
