Etiologie și patogenie în viziune

Viziunea asupra clasificării bolilor nu este unitară, diferitele puncte de vedere care stau la baza încercărilor de sistematizare reflectând fie dorința de a răspunde unor necesități de ordin practic, fie o anume concepție asupra problemelor de patologie generală [3]. Există diverse criterii de clasificare a maladiilor: Este printre cele mai vechi criterii.

Oglindește confuziile care se fac între starea de boală etiologie și patogenie în viziune proceul patologic. Ia în considerație fie: organul primitiv lezat: boli de stomac, boli ale inimii, etc Valoarea clasificărilor este strict limitată la nivelul obiectivelor practice imediate care le-au generat în funcție de: Evoluție: acute, subacute etiologie și patogenie în viziune cronice Gravitate: forme ușoare, moderate, severe, etc Elemente de semiologie: eruptive, febrile, anergizante, etc Îmbină caracterul manifestarilor clinice predominante, cu cel al leziunilor anatomopatologice De exemplu la nivelul Rinichiului se clasifică în Nefropatii glomerulare, Nefropatii tubulointerstițiale, etc Momentul aparitiei în ontogeneză [4] : ereditare, congenitale, dobândite Etiologic [4] : infecțioase, traumatice, de iradiere, etc Ponderea factorilor genetici sau de mediu în determinismul stării patologice [3] : Criteriul pornește de la considerentul că boala este un mod de reacție al organismului cu o anumită structură genetică la variatele condiții de mediu Se clasifică în maladii: Idiopatice rolul hotărâtor îl are constituția individuală : Aberațiile cromozomiale și bolile ereditare Idiodispoziționale factorii genetici și de mediu au un rol sensibil echivalent : Scleroza în plăci,psihopatiile, maladia ulceroasă, etc Paratipice factorii de mediu au un rol cvasidominant : Boli infecțioase, traumatice, intoxicații, etc De un real folos practic este stabilirea raporturilor în care factorii genetici sau de mediu ecologici participă la declanșarea maladiilor: Bolile genetice: Deși deficitul genetic constituțional este prezent independent de factorii de mediu, unele dintre aceste defecte se manifestă clinic numai în prezența unor factori de mediu - nepatogeni prin ei înșiși sunt nenocivi pentru marea majoritate a celoirlalți indivizi Bolile ereditare - transmisibile descendenților și Aberațiile etiologie și patogenie în viziune - netransmisibile descendenților Bolile multifactoriale: Categorie la care importanța terenului este majoră.

În general sunt implicate caractere codificate de mai multe gene determinism poligenic Aici se încadrează majoritatea bolilor cu o largă răspândire: bolile psihice în particular schizofreniaPoliartrita reumatoidă, Diabetul, Bornhopneumopatia cronică obstructivă, Boala cardică ischemică, etc Boli cu determinism mezologic: Factorul principal patogen este reprezentat de un agent ecologic: fizic, chimic, biologic, psiohosocial infecții, traumatisme mecanice, intoxicații, etc Și aici terenul imprimă variații cantitative - efectului patogen doza minimă letală a unui toxic nu provoacă moarte tuturor indiviziulor, în infecții capacitatea de apărare imună - determinată poligenic, este variabilă între organisme, etc Forme de tranziție: defecte genetice care se exprimă fenotipic numai în prezența unui anumit factor de mediu Sub aspect general, evoluția unei boli cuprinde trei etape: debutul, perioada de stare și sfârșitul [5].

Perioada de debut - în sens scolastic - are două faze [5] : Debutul fiziopatologic sau perioada de latență - asimilat perioadei de incubație din bolile infecțioase [6].

Are o durată variabilă secunde - otrăvuri, traumatisme puternice, zile sau săptămâni - bolile infecțioase, ani - radiațiile ionizante și, începe odată cu momentul acțiunii agentului patogen dureând până când apar primele simptome.

În general perioada este liberă de simptome. Debutul clinic sau perioada prodromală [6] - este cuprins în intervalul dintre primele semne manifeste de boală și apariția tuturor manifestărilor caracteristice bolii respective.

Durează - uzual - puțin. Trecerea de la normal la patologic nu se produce însă într-un moment precis, pentru multe dintre situațiile patologice neputându-se lua în considerație un debut - în sensul strict al cuvântului.

Instalarea bolii este în aceste cazuri, rezultanta bilanțului unui conflict dinamic între procesele de alterări structurale biochimice și energetice și, cele de contrareacție și compensare ale organismului.

Perioada de stare [5] este variabilă ca durată: Începe odată cu apariția manifestărilor caracteristice bolii finalizându-se la începutul declinului lor [6] Atât reactivitatea individuală cât și terenul, contribuie în mod fundamental la modularea tabloului patologic al acestei perioade Finalul bolii poate să fie [5] : Însănătoșirea: Reprezintă restabilirea echilibrului funcțional adaptativ al organismului.

Este precedată de Perioada de convalescență - asimilată perioadei de defervescență din bolile infecțioase. Însănătoșirea nu reprezintă însă inversul îmbolnăvirii și nici revenirea la starea anterioară, deoarece etapa din punct de vedere biologic parcursă, se materializează prin transformări ale reactivității organismului, respectiv stă la baza unui nou teren.

Vindecarea poate fi fără "restitutio ad integrum" [6] sau cu sechele - în speță cu persistența unor vicii, leziuni sau cicatrici Cronicizarea: Reprezintă o alternativă incompletă de evoluție a procesului de sangeneză Echilibrul funcțional este precar, persistând diverse tulburări sau suferințe cu caracter trenant sau manifestări fazice atenuări - remisisi, sau activări - recidive, variabile ale bolii Moartea sau Exitusul: Reprezintă falimentul efortului de adaptare Se caracterizează prin încetarea funcțiilor vitale - respirația și circulația - ceea ce condiționează ulterior prin suprimarea aportului de oxigen, degradarea și moartea structurilor celulare.

Procesul are o durată vaiabilă, în raport cu rezistența la anoxie a diferitelor țesuturi.

Astfel, primii care mor sunt neuronii din etajele superioare ale Siatemului Nervos Central și, cu predilecție cei din scoarța emisferelor cerebrale. Din punct de vedere practic există în legătură cu această perioadă o subâmpărțire importantă, în sensul în care se identifică o etapă inițială a morții, în care restabilirea funcțiilor vitale prin tehnici de reanimare poate fi un succes în stoparea procesului de exitus.

Astfel moartea este: - Moarte clinică: durata coincide cu ce ade rezistență a celulelor nervoase la absența oxigenului și seîncheie oadată cu apariția leziunilor ireversibile în sistemul nervos central - Moartea biologică: succede leziunilor menționate mai sus După gradul de rapiditate cu care se poate derula evoluția unei boli, aceasta poate fi [7] de formă: supra acută de durată foarte scurtă, ore : hemoragia cerebrală sau infarctul acută de durată scurtă, zile : gripa subacută: hepatita B.