Cărți sovietice despre viziune, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste - Wikipedia

Meniu de navigare

Ivan Karamazov Bunica povestea că, atunci când rușii au ajuns în sat, împingându-i din spate pe nemți, fetele de vârsta ei ascundeau nu doar alimente și animale, Cărți sovietice despre viziune și cremele de față și de mâini, fiindcă Alioșii le mâncau, așa cum obișnuiau să bea și parfumurile.

Cine au fost acești eliberatori, eroii întregii Europe, după cum spune și azi narativa Rusiei lui Putin? De doi ani încoace, cărțile ei sunt traduse masiv și în românește. Ele conțin relatări care induc o asemenea emoție, încât ești silit să așezi cartea alături, să privești în gol minute întregi și să nu continui exerciții oculare bune după ce tragi de câteva ori aer în piept.

Ceea ce reușește ea să pună laolaltă în volumele  Războiul nu are chip de femeie   Editura Litera,Soldații de zinc   Litera, și  Vremuri second-hand   Humanitas, e o Cărți sovietice despre viziune îmbolnăvită de foame. Și la propriu, și la figurat. Zeci și zeci de voci și de guri rostesc pe fiecare pagină adevăruri înfiorătoare despre crime greu de imaginat pentru o minte lucidă. Toate detaliile fizice sunt importante: cum se schimbă sângele în soare, omul înaintea plecării în misiune… viața e inimaginabil de artistică în sine, și — oricât de crud ar suna — suferința omenească e deosebit de artistică.

În Vremuri second-hand avem o ciozvârtă însângerată din ceea ce a însemnat teroarea sub Stalin și credința într-un idee criminală.

Cele mai impresionate spovedanii sunt ale unor foști activiști și nomenklaturiști, ale călăilor Partidului și ai NKVD-ului. Războiul nu are chip de femeie e povestea unui război mondial purtat de circa un milion de femei sovietice, care au luptat pe front la toate armele, de la infanterie la artilerie și de la transmisiuni la convoaie sanitare. Război, război, război.

E ca un fel de mantră pe care generații întregi de ruși sunt învățați să o rostească pentru a-și justifica locul în lume.

Și asta în numele unei Patrii iluzorii, care în ultimii 30 de ani nu mai are nici măcar aura mistică întreținută cu atâta artă de sovietici. Iar susținătorii din Vest ai Moscovei au început să înțeleagă că problema lui Stalin nu fusese excesul de zel și că el, ca un inginer metodic, nu făcuse decât să pună în practică, după litera legii, comunismul imaginat de Lenin.

Același lucru s-ar putea spune și despre Svetlana Aleksievici. Doar că abordarea sa are o finețe tipic feminină, iar detaliile pe care insistă atunci când smulge mărturii de la interlocutori îți rup, în final, resortul.

Îți rămâne în minte, spre exemplu, Maria Vasilievna, care lupta în mișcarea de partizani și care, în timp ce scotea niște răniți din Minsk, a fost surprinsă de un atac al infanteriei. Tocmai terminase liceul.

O carte care ne face să înțelegem ”misterul” Rusiei contemporane

De greu ce era, simțeam că mi se înmoaie picioarele. Îl căram și șopteam: «Numai să nu mori»! Micile tale donații ne ajută să existăm. Vrei să ne ajuți? Susține PressOne Ce urmărește Aleksievici este să decojească sufletul rușilor, iar în final să obțină un Cărți sovietice despre viziune la cea mai grea întrebare din Cărți sovietice despre viziune de ce?

1. Oftalmolog Oreshkin
2. Ochelari de sudură pentru vedere
3. Ionuț Țene.

De ce s-au pretat rușii la asemenea atrocități în timpul războiului? De ce nu se căiesc?

Relațiile economice ale României, de la comunism la capitalism

De ce arată societatea rusească așa cum arată, ca un purgatoriu nesfârșit? Înlănțuirea spovedaniilor urmărește o logică narativă și reușește să te ducă într-un punct culminant. Urmărim semnele inocenței, apoi pervertirea combatanților, animalitatea la care predispune câmpul de luptă, convertirea în supraoameni — cei care decid viața și moartea semenilor lor —, remușcarea, mila, iertarea și renunțarea.

Citind Vremuri second-hand, simți cum crește și tot crește tensiunea mărturisirilor, până când povestea maiorului sovietic și a criminalului Ivan D.

Aleksandr Soljenitin. Dincolo de ideologie

Moartea învinge dragostea pentru generații întregi și e nevoie să fugi la capătul lumii ca să scapi de un blestem ce pare încastrat în ADN-ul neamului tău.

Din primul salariu mi-am cumpărat un costum bun… era o muncă… cu ce s-o compar? Poate fi comparată cu războiul.

Dar în război m-am odihnit. Dacă împuști un german, el țipă în germană. Ăștia însă… ăștia țipau în rusă … Eram plini de sânge… ne ștergeam palmele de propriul păr… Uneori ni se dădeau șorțuri de piele… Așa era munca… Slujba….

Citiți și...

Ca după beție! Către sfârșitul schimbului ni se aduceau două găleți: o găleată cu votcă și una cu apă de colonie … Ne spălam cu care a redat vederea prin gimnastică de colonie până la brâu. Mirosul de sânge e pătrunzător, special … Aveam un câine ciobănesc, nu se apropia de mine când veneam de la serviciu.

Petersburg in timpul Revolutiei din Februarie Garda Rosie in fabrica Vulkan Muncitori si soldati arestand politisti sustinatori al fostului regim in Petrograd Lenin, Voroshilov si Trotsky si participantii revolutionari Nicolae al II-lea dupa abdicare Soldati rusi raniti intordcandu-se de pe front Soldati rusi si soldati germani intalnindu-se pe "Pamantul Nimanui" Portretele lui Lenin Lev Trotsky Lenin și Stalin Numărul de morți, criza de produse și corupția din timpul Primului Război Mondial au dus la nemulțumirea crescândă a populației ruse față de autocrația țaristă. Cererile de încetare a războiului erau tot mai frecvente din partea armatei și populației civile. Soldații tindeau chiar să fraternizeze cu inamicii. În martieunitățile militare din St.

Soldații de zinc e cartea unui război rămas fără har, dacă se pot pune aceste două cuvinte în aceeași propoziție. E cartea războiului greșit, Afganistanul. Cel mai răbdător, cel mai nepretențios.

Neechipat, neapărat. Materie primă de irosit. Așa a fost războiul ăsta.

Colecții de urechi de duhi dușmani — n. Întorși în țară, unde aproape nimeni nu știa că exista un conflict armat la granița de sud-vest a URSS, veteranii schilozi sunt uitați de toată lumea, fără case, fără proteze, fără medicamente sau consiliere psihologică.

Svetlana. Oamenii sunt fragmente de cărți esențiale

Mâncau carne cu viermi, pește cu rugină pe el. Toți aveam scorbut, mie mi-au căzut toți dinții din față. Vindeau păturile și cumpărau hașiș, ceva dulce, mărunțișuri.

Brejnev este imediat un marcher care probabil le-a atras atenția, dar dincolo de acest marcher? Uniunea Sovietică pe care o cunosc americanii este Uniunea Sovietică văzută prin ochii rușilor în mare parte, a autorilor ruși mari, importanți. Și atunci, eu mă gândesc că n-ar fi rău ca acești americani să cunoască și o Uniune Sovietică periferică văzută prin ochii unui moldovean.

Acolo, dughenele sunt viu colorate și au atâtea mărfuri atrăgătoare. La noi… în țară nu exista așa ceva, ei nu mai văzuseră.

Așa că vindeau arme, gloanțe, cu care pe urmă erau omorâți. Multă vreme, autoritățile de la Moscova au ascuns faptul că în Afganistan se murea. Că oamenii erau mitraliați sau aruncați în aer de dispozitive artizanale.

Fiindcă, deseori, temperatura de afară trecea de de grade, iar convoaiele militare aveau întârzieri imposibil de estimat, sovieticii au decis ca leșurile soldaților să fie trimise acasă în sicrie din zinc.

Zincul întârzie procesul de descompunere și oprește răspândirea mirosului de putrefacție.

Punct și de la capăt: despre cărți, despre citit și apetitul pentru spiritualitate (VIDEO)

Transporturile speciale cu astfel de sicrie, care erau atașate unor curse aeriene sau feroviare, se numeau cargo Patria îi înapoia familiei pe cei uciși, cu interdicția ca sicriul sigilat să fie redeschis. Sute de ani de-acum încolo, spune la un moment dat unul dintre personajele reale ale Svetlanei Aleksievici, o să se muncească istoria: ce-a fost asta?

Ce fel de oameni au fost atunci?

Cultură şi poliție secretă în comunism In curs de apariţie Traducere de Cornelia Marinescu Volum apărut cu sprijinul Universităţii New York Abu Dhabi Deschiderea arhivelor poliţiilor secrete a iscat scandaluri compromiţătoare în tot fostul bloc sovietic. Cultură şi poliţie secretă în comunism este o analiză revelatoare şi responsabilă a acestor arhive, autoarea oprindu-se asupra celor mai temute documente — dosarele personale — şi asupra mai puţin cunoscutelor colecţii de filme. Cristina Văţulescu arată că dosarul personal a fost genul biografic cel mai puternic şi mai răspîndit în comunism, cu structură predefinită, şi îi studiază efectele asupra dezvoltării autobiografiei, romanului şi altor genuri literare majore în epocă.

De unde au apărut? O exorcizare, asta își propune scriitoarea rusă.

O formă livrescă de terapie și de reconciliere cu trecutul, ale cărui stafii ne bântuie și astăzi. Eu nu-l găsesc. Dar ieri, lângă sediul statului-major, zăcea moartă o pasăre necunoscută. Și ciudat… Soldații se apropiau de ea și încercau să își dea seama ce fel de pasăre e.

Le era milă.