Viziunea se așează pe nervi

Căderea nervoasă a Americii – Reacționarii

Referitor la prima întrebare E vorba aici de faptul că răspunsul la întrebarea despre raportul dintre nervii senzitivi şi nervii motori este, înainte de toate, o chestiune de interpretare şi că, la drept vorbind, atâta timp cât ne situăm pe punctul de vedere al observaţiei pur fizice, nu vom putea ajunge deloc la altceva decât la răspunsul obişnuit.

Acest răspuns obişnuit este că — dacă reprezint lucrul în mod schematic — avem de-a face — să luăm în considerare un cordon nervos simplu —, avem de-a face cu organul central. Cu alte cuvinte, senzaţia va fi transmisă de la periferie la organul central şi, la rândul ei, incitaţia motrice va fi transmisă de la organul central la organul respectiv. E perfect posibil — atâta timp cât rămânem la faptele pur materiale — să ne mulţumim cu această explicaţie. Şi nici nu cred că putem admite o altă interpretare, dacă nu vrem să trecem la ceea ce ne apare din punct de vedere suprasensibil, adică printr-o observare adevărată.

Am spus în aceste zile, când am tratat această problemă: din punct de vedere anatomic şi fiziologic, deosebirea dintre aşa-numiţii nervi senzitivi şi cei motori nu este mare.

America trece printr-o criză socială fără precedent. Media e toată în mâinile unor idioți sau trișori.

N-am spus că nu există nici o deosebire: am spus doar că deosebirea nu e mare, nu e considerabilă. Deosebirea anatomică există, chiar dacă ţinem seama de interpretarea avansată aici.

Această interpretare este următoarea: noi avem de-a face cu un singur fel de nervi; aşa-numiţii nervi senzitivi şi aşa-numiţii nervi motori sunt un singur şi acelaşi fel de nervi. Puţin contează că-i numim nervi senzitivi sau nervi motori. Acest lucru nu are nici o importanţă, pentru simplul motiv că fenomenele sufleteşti ale căror instrumente sunt aceşti nervi, ca să spunem aşa — nişte instrumente fizice —, nu sunt strict delimitate.

În cazul unui proces de gândire, avem de-a face întotdeauna şi cu un proces de voinţă care se amestecă în acest proces de gândire, şi — chiar dacă e vorba aici de un fenomen care se desfăşoară, în cea mai mare măsură, în inconştient — atunci când ne aflăm în prezenţa unui proces de voinţă, avem întotdeauna de-a face cu pătrunderea acestui impuls de voinţă cu gândire sau cu ceea ce rămâne din senzaţie. Dar acest impuls de voinţă — nu contează dacă e vorba de un impuls de voinţă nemijlocit sau de unul care are drept bază un gând — acest impuls de voinţă, în omul activ, porneşte întotdeauna de la elementele superioare ale entităţii umane, de la acţiunea conjugată a eului şi a corpului astral.

Citeşte şi...

Dacă urmărim acum acest impuls de voinţă şi întreaga lui activitate în entitatea umană, nu găsim deloc, pentru acest impuls de voinţă, nervii; impulsul de voinţă ca atare intervine în mod direct în metabolismul omului, în toate procesele acestui metabolism. Deosebirea dintre explicaţia care trebuie să fie dată aici, sprijinindu-ne pe cercetarea antroposofică, şi ceea ce este recunoscut de obicei este faptul că cercetarea oficială spune că impulsul de voinţă începe prin a fi vehiculat de nerv şi că doar pe urmă este transmis organelor respective, care execută atunci mişcările.

În realitate, nu este aşa; aici avem de-a face cu o acţiune directă a impulsului de voinţă al sufletului asupra proceselor metabolice ale organismului.

• Она состоится через три недели.

Acum, dacă avem de-a face cu o senzaţie, aşadar, cu o manifestare senzorială, să presupunem, de exemplu — aici, ar trebui, desigur, să desenăm o schemă a procesului —, să presupunem, aşadar, că avem de-a face cu o senzaţie viziunea se așează pe nervi, atunci ar trebui — dacă privim bine lucrurile viziunea se așează pe nervi să avem mai întâi un proces în interiorul ochiului, un proces care se desfăşoară în ochi şi care se transmite nervului optic, aşadar, unui nerv considerat de obicei un nerv senzitiv.

Acest nerv optic este vehiculul fizic al văzului. Aici deja trebuie să introducem o corectură dacă, faţă de ceea ce este admis în mod obişnuit, vrem să vedem adevărul. De pierderea vederii cauze am vorbit adineaori despre instrumente doar cu o anumit reticenţă.

Văzând aceste urme, eu pot spune exact pe unde a mers trăsura. Tot aşa stau lucrurile, de exemplu, cu sistemul nervos central al omului. Au loc nişte procese sufletesc-spirituale — trăsura. Urmele, sunt ceea ce rămâne. Noi trebuie să găsim urmele. Dar tot ceea ce este perceput în creier şi poate fi observat prin studiul anatomic, prin studiul fiziologic, n-are nici o legătură cu creierul: toate acestea sunt modelate de către suflet şi spirit. Aşadar, nu e de mirare că găsim în creier ceea ce se petrece în suflet şi spirit; dar acestea n-au nimic de-a face cu creierul.

Nu trebuie să spunem că avem de-a face cu nişte instrumente; trebuie să concepem întregul proces ca atunci când eu merg: mersul meu nu are, la urma urmei, nimic de-a face cu solul, acesta nu este instrumentul meu.

Studiu Goodyear: Şoferii tineri îşi varsă nervii la volan

Dar dacă el n-ar exista, eu n-aş putea merge. Gândirea, conţinutul sufletesc, nu au nimic de-a face cu creierul; dar creierul este solul datorită căruia acest conţinut sufletesc este reţinut. Şi astfel, datorită acestui fapt, că este reţinut, el ajunge la conştienţă.

Aşadar, există aici cu totul altceva decât ne reprezentăm de obicei. Pentru tot ceea ce este de natură senzorială, pentru tot ceea ce este senzaţie, trebuie să existe astfel un obstacol, o rezistenţă.

Dar, la fel cum aici, în ochi, de exemplu, are loc un proces care poate fi perceput cu ajutorul nervului aşa-numit senzitiv vezi schiţaîn impulsurile de voinţă, să spunem, de exemplu, în picior, are loc un proces, iar acest proces este perceput cu ajutorul nervului.

Aşa-numiţii nervi senzitivi sunt, aşadar, nişte organe de percepţie care viziunea se așează pe nervi spre exterior până la organele de simţ. Aşa-numiţii nervi motori sunt nişte nervi care merg spre interior, pentru a percepe ce face aici voinţa, pentru ca să existe o conştienţă în legătură cu ceea ce realizează aici voinţa în mod nemijlocit, prin procesul metabolic.

Senzaţie spre exterior şi senzaţie spre interior, iată singurul lucru cu care avem de-a face. Aşadar, dacă e vorba de aşa-numitul nerv motor, aici e vorba de un nerv de aceeaşi natură cu nervul senzitiv; numai că unul există pentru a face un proces de gândire din procesul care se desfăşoară în organul de simţ, iar celălalt există pentru a face un proces de gândire din procesul care se viziunea se așează pe nervi în interiorul fiinţei mele, al fiinţei mele fizice.

Trebuie să spunem că atunci când se fac faimoasele experienţe efectuate de obicei — secţionări de nervi sau interpretări ale tabesului, ale tabesului măduvei spinării —, dacă aceste experienţe sunt făcute cu o reală seriozitate, în loc să se pornească de la prejudecăţile pe care le are de obicei fiziologia materialistă, atunci aceste tulburări ale tabesului se explică foarte bine prin această interpretare [ Nota 63 ].

Presupuneţi că am fi în prezenţa unui tabes. E vorba de faptul că nervul — pentru moment, îl voi numi nerv senzitiv —, care ar putea face să viziunea se așează pe nervi percepută mişcarea executată, nu e utilizabil, căci esenţialul în cazul proceselor conştiente e tocmai faptul că, pentru a fi executate, ele trebuie să fie neapărat percepute.

DEZVOLTAREA SĂNĂTOASĂ A FIINŢEI UMANE

Imaginaţi-vă viziunea se așează pe nervi am avea aici o bucată de cretă. Eu viziunea se așează pe nervi să fac ceva cu această bucată de cretă. Nu pot face nimic cu ea dacă nu încep prin a o percepe. Trebuie neapărat s-o percep, într-un fel sau altul. La fel, în cazul tabesului: pentru ca să putem apuca ceva, trebuie să existe mai întâi nervul intermediar; şi dacă el este lezat, nu mai există mediere şi nimic nu mai poate fi apucat. Iată de ce atunci omul îşi pierde posibilitatea de a-l folosi, tot aşa cum, în viaţa fizică, eu n-aş putea folosi creta dacă ea s-ar afla undeva, dacă în cameră ar fi întuneric şi eu n-aş putea-o găsi.

Tabesul se bazează, pur şi simplu, pe faptul că eu nu pot găsi organele adecvate cu ajutorul nervilor senzitivi care merg la ele.

Această explicaţie este încă vagă şi aproximativă, dar o putem face să fie şi mai precisă. Secţionarea nervilor este atunci, în toate cazurile particulare, o dovadă absolută în favoarea acestei interpretări, dacă o sesizăm aşa cum trebuie. Dacă vă ofer această interpretare, e pentru că ea se bazează pe cercetarea antroposofică, aşadar, pe viziunea directă a ceea ce se petrece.

Nu e vorba niciodată de altceva decât de a putea oferi drept dovezi ceea ce se petrece în mod exterior; dar ceea ce am putea afirma este că, de exemplu, un aşa-numit viziunea se așează pe nervi motor poate fi lezat sau secţionat, într-un anumit loc; dacă îl legăm apoi de un nerv senzitiv şi îl lăsăm să se vindece, el va funcţiona din nou ca mai viziunea se așează pe nervi.

Putem, aşadar, să legăm, pur şi simplu, extremităţile corespunzătoare de la un aşa-numit nerv senzitiv şi de la un aşa-numit nerv motor şi să le vindecăm, şi atunci se desfăşoară un proces unic. Dacă nervii ar fi radical diferiţi, nu s-ar întâmpla aşa ceva.

Dar acum mai poate să apară şi un alt caz, iată care. Să luăm cazul cel mai simplu schiţă la tablă : un aşa-numit nerv senzitiv care merge spre măduva spinării, un aşa-numit nerv motor care porneşte de la măduva spinării, aşadar, tot un nerv senzitiv, e vorba aici de o linie unică.

Şi, când avem de-a face cu o mişcare pur reflexă, se desfăşoară un proces unic. Reprezentaţi-vă, aşadar, un fenomen reflex foarte simplu; o muscă mi se aşează pe pleoapă. Printr-o mişcare reflexă, eu alung musca. Ansamblul procesului este un singur tot. Ceea ce există aici vezi schiţa nu e decât o întrerupere. Aşadar, dacă învârt aici comutatorul, avem de-a face cu o aducţie, apoi cu o derivaţie. Procesul este unic, numai că este întrerupt aici schiţaexact la fel cum se întâmplă când am un curent electric şi când îl întrerup aici: atunci sare scânteia.

Dacă e vorba de un curent unic, am aici un fir şi nu văd scânteia; dacă întrerup firul, am aici scânteia, aici avem o întrerupere a liniei unice. Aceste linii unice există aici în creier. Ele asigură transmisia: exact la fel ca atunci când am un curent electric într-un fir şi eu întrerup firul — sare scânteia, eu văd scânteia —, tot aşa aici am o întrerupere a curentului nervos schiţă. Atunci sare, întru câtva, fluidul nervos, dacă îmi pot permite această expresie grosieră.

• Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
• А когда нас второй раз отправили спать, - проговорила Симона, - и переместили в этот Узел, мы с Майклом были утомлены и обессилены после многих лет опытов.
• Studiu Goodyear: Şoferii tineri îşi varsă nervii la volan - AutoMarket
• Rudolf Steiner: Dezvoltarea sanatoasa a fiintei umane GA Intrebari si raspunsuri 3
• Dovediți un punct de vedere

Dar acest lucru face ca sufletul să poată trăi în mod conştient ansamblul procesului. Dacă fluidul nervos unic nu ar fi întrerupt, el s-ar mulţumi să traverseze omul, şi sufletul nu l-ar putea simţi.

Iată, pentru moment, ceea ce pot spune despre acest lucru. În această problemă, nu există teorii diferite în funcţie de ţări; ceea ce se spune despre aceste lucruri se spune absolut pretutindeni şi, atunci când vorbesc despre ele şi mi se cere apoi să spun de unde se pot procura nişte cunoştinţe exterioare în acest sens, eu pot face referire întotdeauna la fiziologia lui Huxley [ Nota 64 ].

Nu voi mai adăuga decât un lucru: aceasta e o chestiune foarte subtilă, şi interpretările care i se dau sunt absolut seducătoare.

Căderea nervoasă a Americii

Pentru această interpretare, se secţionează aşa-numitele părţi senzitive ale nervilor, apoi părţile motrice ale nervului, şi atunci, din ceea ce se vede, se constată că lipseşte tocmai ceea ce este interpretat drept senzaţie sau drept motricitate, drept mişcare.

Dar dacă se ia în considerare tot ceea ce am spus eu aici şi, mai ales, dacă nu se uită comutatorul de aici, aşadar, dacă lucrurile sunt puse în legătură cu această explicaţie, atunci vor fi înţelese, de asemenea, toate experienţele de nevrotomie.

Întrebare: Cum poate educatorul să răspundă cel mai bine activităţii unor copii de cinci ani şi jumătate până la şapte ani, când ei cer să facă ceva? Rudolf Steiner: La copiii care au aproximativ această vârstă, există ceea ce am încercat să indic în aceste conferinţe.

Sentimentul autorităţii pare întru câtva a fi prezent, dar, în esenţă, ceea ce predomină, în fond, este încă nostalgia imitaţiei.

Navigare în articol

Aşadar, trebuie să organizăm în funcţie de aceasta ceea ce vom face cu aceşti copii. E foarte bine să folosim, tocmai cu aceşti copii, cărţile cu imagini mobile despre care am vorbit. Acestea le stimulează foarte mult imaginaţia care se trezeşte. Dacă ei cer să facă ceva, atunci eu aş încerca — în curând, imediat ce vom avea ocazia, vom întemeia noi înşine o grădiniţă de copii la Stuttgart şi vom încerca să experimentăm acest lucru —, dacă aceşti copii vor să li se dea ceva de făcut, atunci vom încerca să pictăm, să modelăm lucrurile cele mai simple, să facem în aşa fel încât să realizăm ceva în faţa lor, iar ei să privească.

Nu-i aşa, atunci când e vorba de nişte copii care au depăşit vârsta schimbării dentiţiei, nu le mai arătăm cum să facă; încercăm, fără să mai executăm acest lucru în faţa lor, să-i facem să-şi realizeze propria lucrare.