Metrică (matematică) - Wikipedia

Minus viziune ceea ce se numește

Orice inflexiune a formei e dublată de o modificare a culorii — afirmă, pe bună dreptate, pictorii Gleizes şi Metzinger — orice modificare a culorii dă naştere unei forme. Există tente care refuză să îmbrace anumite linii; există suprafeţe care nu pot suporta anumite culorii, le respinge şi le îndepărtează sau se prăbuşesc sub ele ca sub o povară grea.

Formelor simple li se potrivesc culorile fundamentale ale spectrului, formelor fragmentate le convin jocurile sclipitoare.

Sistemul optic datorită căruia se formează imaginile pe retină este constituit esenţialmente din trei elemente transparente, aşezate înaintea retinei: corneea, umoarea apoasă şi cristalinul. Ele au capacitatea de a reflecta razele luminoase care trec pe rând, prin cornee şi umoarea — medii cu indice de refragibilitate relativ mic 1,33 — ajungând la cristalin. Aceasta are o constituţie neobişnuită de care depinde o mare parte din mecanismul percepţiilor cromatice.

Mai întâi din pricină că, deşi acţionează optic ca o lentilă refragibilă, nu este rigid.

amețeli scăderea vederii

Iar în al doilea rând, deoarece este mai dur în interior decât în straturi superficiale, deosebire ce există şi între centrul şi părţile sale laterale.

Ceea ce face să aibă în centru un indice mai mare de refracţie aprox. O altă calitate specifică cristalinuluice decurge din construcţia sa, priveşte importantul fenomen al acomodării ochiului faţă de toate caracteristicile obiectului privit  şi mai ales faţă de distanţă. Ochiul neputând funcţiona ca un ochean — care-şi schimbă intervalele din lentile pentru diferite distanţe — iar poziţia cristalinului şi a retinei fiind fixe, cristalinul e cel care îşi modifică curbura.

Ceea ce prezintă mari avantaje, dar şi dezavantaje.

vederea începe să se deterioreze

Sistemul format de cristalin şi retină este în legătură cu centrul vederii din creier prin linia nervilor. Cristalinul proiectează pe retină imaginea răsturnată micşorată a obiectului, în condiţii diferite de luminozitate. De aceea irisul, aşezat dinaintea cristalinului, funcţionează independent, ca diafragma unui aparat de fotografiat, reglând diametrul pupilei după cum lumina este mai slabă sau mai tare.

Mişcările irisului, menite să apere ochiul de acţiunea prea puternică a luminii, au însă şi unele consecinţe negative. Aşa de pildă, la o lumină slabă, pupila mărindu-se foarte mult, acomodarea ochiului nu se mai face perfect deoarece se dezvăluie mult din regiunile periferice ale cristalinului, unde vederea nu e aşa de bună ca în centru, dar care acţionează concomitent cu centrul, mai bombat.

Acomodarea ochiului devine mai anevoioasă şi cu atât mai defectuoasă cu cât, în efortul său de a preciza imaginea, cristalinului se bombează mai mult. Felul cum se acomodează ochiul la diferite filtre cromatice depinde şi de capacitatea de refractare a corneei, a umoarei apoase şi a cristalinului. Ochiul funcţionează ca o prismă de cristal sau ca un instrument optic cu lentile, ce deviază mai puţin razele roşii: motiv pentru care imaginea regiunilor roşii ale unui obiect se formează în alte condiţii decât cele asigmatism și hipermetropie regiunile violete.

Acest travaliu al muşchilor se face fără să avem conştiinţa efortului. Dar dacă deosebirea dintre două culori vecine e prea mare, vom simţi foarte repede o oboseală ce poate deveni insuportabilă. Când lumina e mult prea tare, decolorarea e mai rapidă decât refacerea purpurei şi ochiului pierde din sensibilitate, ajungând până la orbire. Dimpotrivă, dacă lumina se micşorează, scade atât intensitatea coloristică, cât şi luminozitatea, până se produce întunericul, în care nu se mai percepe, practic nimic.

Lucian Ancu's Blog Apel pentru o noua viziune in relatiile interetnice Pe aceasta pagina puteti gasi in intregime manifestul "Apel pentru o noua viziune in relatiile interetnice" pe care l-am lansat in August intr-o serie de articole pe acest blog.

Dar scăderea luminii aduce şi o răcire treptată a culorilor: roşul şi portocaliu mergând spre carmin, purpuriu şi Magenta, iar galbenul şi verdele, spre albastru verzui. În vreme ce albastrul, conform fenomenului Purkinje, devine mai luminos. Dar, procesul cel mai complex însă puţin cunoscut şi, mai ales, fascinant din mecanismul percepţiei culorilor începe prin retină. Aşezată ca un înveliş al fundului ochiului pe o suprafaţă de 2,5 cm pătraţi, fiind de fapt o dezvoltare a nervului optic, retina are trei straturi de celule.

Din interior spre exterior, apar mai întâi celulele bipolare şi cele diagnosticul vederii hipermetropie din faţă, celulele vizuale. În mod clasic, se consideră că acestea din urmă ar fi doar de două feluri: unele în forma de bastonaşe, aşezate în extremele laterale ale ochiului, celule ce ar recepţiona şi retransmite, cu deosebire, valorile acromatice de clar-obscur, pentru care sunt socotite specifice vederii nocturne viziune scotopică ; iar celelalte, în formă de conuri, specializate pentru minus viziune ceea ce se numește culorilor, servind cu  deosebire vederii diurne viziune fotopicăgrupate în centrul ochiului, în aşa-numita fovee centrală, socotită zona celei mai clare vederi.

pentru a îmbunătăți amestecul de vedere polipoză vedere pansinuzită

Unii cercetători contemporani arată că celulele vizuale nu sunt atât de radical deosebite, că între bastonaşe şi conuri ar mai exista tot felul de alte forme intermediare, precum şi că ambele tipuri de celule recepţionează şi culori şi valori de  clar-obscur, ce e drept în minus viziune ceea ce se numește diferite. Astfel, în centru retinei, unde sunt masate conurile, fiecare celulă este legată de câte o singură fibră nervoasă. Aici viziunea este excelentă. Mergând spre periferia retinei însă, unde abundă bastonaşele, legăturile se grupează ajungând până la de celule la o fibră nervoasă.

Care sunt primele simptome care apar in caz de coronavirus? Finantare reala prin limitarea evaziunii in zona fortei de munca! Sa consideram aceste estimari exagerate si sa le reducem la jumatate. Activitatea ANAF din ultima perioada da asigurari pentru o schimbare de perspectiva si eficienta. Nevoia urgenta de stimulare a antreprenorilor autohtoni!

Ceea ce face ca vederea periferică să fie mediocră. În sfârşit, pentru că imaginile se formează pe toată retina, câmpul vizual este foarte mare. Se consideră că, privind drept înainte, omul  poate cuprinde o imagine cu o deschidere orizontală de până la de grade. Dar percepţia culorilor propriu-zisă depinde în foarte mare măsură de faptul că celulele în formă de con sunt diferenţiate între ele. Conform teoriei tricromatice emisă de Thomas Young, conurile sunt de trei tipuri: unele sensibile la albastru sau elimina miopia albastru indigoaltele acuitate vizuală egală cu aceasta verde sau verde-gălbui şi altele la roşu.

Sinteza celor trei tipuri de celule face ca ochiul să poată percepe uşor toate culorile şi un foarte mare la număr prin cele vreo de fibre ale nervului optic; admiţând chiar că fiecare dintre ele ar putea recepţiona distinct  un anume mesaj colorat din infinitatea celor posibile.

Meniu de navigare

Se pare că Young a ajuns la ipoteza tricromiei, tocmai plecând de la această judecată. Procesul de transportare a luminii captate de celule receptoare ale retinei într-un flux nervos specific este, fireşte, cu mult mai complet decât îl putem descrie. El include acţiuni fotochimice, studiate şi prezentate mai întâi de A.

Wald, în Rapiditatea şi gradul de descompunere depinde de intensitatea şi durata de acţiune a luminii, între ele există un raport direct proporţional. Excitaţia, care ia naştere în urma procesului fotochimic, este transmisă de la celulele fotosensibile la straturile celulelor neuronale de la nivelul retinei; aceasta realizează o primă operaţie de modulare şi codificare.

Potrivit unei ipoteze a lui R.

Granit, prin conectarea diferenţială a straturilor neuronale cu cel fotosensibil, se formează trei sisteme de recepţie: 1. Sistemul receptor de undă lungă, care include modulatori speciali pentru portocaliu şi galben; 2.

Sistemul receptor de undă mijlocie, în care intră trei modulatori ai verdelui; 3. Sistemul receptor de undă scurtă, care include modulatori pentru indigo şi albastru. Cu toate că azi s-a ajuns să se obţină, experimental, mereu mai multe date ce confirmă şi dezvoltă teoria tricromatică, procesul percepţiei culorilor este pe departe de a fi fost pe deplin lămurit.

O altă însuşire generală ce decurge din acest proces complex este şi capacitatea de integrare a văzului omenesc. Dacă privim pe un ecran o lumină portocalie şi pe celălalt  suprapunerea unei lumini roşii pe una galbenă, vom vedea aceeaşi culoare. Se trece, de regulă, de la albastru la verde şi de la verde la galben, precum şi de la galben la roşu fără o tranziţie galbenă. Din punct de vedere psihologic fenomenul este intermediar. Ceea ce ne permite să presupunem că există în centrele corticale o recepţie a galbenului autentic.

Viziunea culorilor suferă în general o îngălbenire — în mai mare sau mai mică măsură — fapt ce se mai explică şi prin aceea că însuşi cristalinului omenesc este galben, acţionând ca un filtru ce micşorează intensitatea radiaţiilor albastre ale spectrului.

viziunea iepurelui

Fenomenul se accentuează cu vârsta, cristalinul îngălbenindu-se din ce in ce mai mult, iar indivizii văzând mai defectuos violeturile şi având o sensibilitate mai redusă la diferenţierea nuanţelor. Dominantă, în anumite condiţiieste şi acţiunea exercitată de roşu. Dacă radiaţiile solare izbesc ochiul direct sau printr-o reflectare puternică, se creează o senzaţie pregnantă de roşu. Aşa, când citim în plin soare, literele negre ne par la un moment dat roşii, iar hârtia, prin contrast, verzuie.

O mare influenţă asupra modului cum se percep culorile o exercită şi fenomenele acomodării ochiului. Unele din ele au mai fost menţionate: ca de exemplu, acomodarea cromatică de la o culoare tranşantă la alta, variaţia de sensibilitate dintre gama roşurilor şi cea a violeturilor, acomodarea şi deosebirile de percepţie în condiţii de luminat slab sau puternic, ş.

Situaţiile la care ochiul este obligat să, se acomodeze fiind însă mult mai diverse tot atât de diferite sunt şi modificările pe care le suferă percepţia culorilor. Printre ele se numără şi oboseala ochilor care, deşi în majoritatea cazurilor nu este resimţită conştient aduce schimbări notabile în procesul perceptiv.

Account Options

Datorită ostenelii şi nevoii ochiului de acomodare, percepţia suferă, după un anumit timp, variaţii calitative însemnate. Astfel, intrând într-un spaţiu cu lumină galbenă pură lămpi cu vapori de sodiusesizăm tonul luminii precum şi faptul că multe culori obişnuite şi-au schimbat înfăţişarea. După un timp, când ochii s-au obişnuit în mediu obosind, lumina ni se va părea albă, iar obiectele normal colorate. Privind tehnologia viziunii imediat o fotografie în culori făcută în acelaşi loc, vom constata cu uimire raporturile cromatice sunt cu totul altele: de fapt, cele pe care le-am surprins în primele clipe, când ochii nu osteniseră încă.

Dar, percepţia culorilor este puternic influenţată chiar de culori, în sine. Modificări însemnate de percepţie cromatică se datoresc şi acomodării ochiului minus viziune ceea ce se numește distanţă, mai ales în funcţie şi de contraste; fenomene ce explică, între altele, şi amestecul optic de culori. Arnheim arată că în general vederea ne e doar într-un anume context perceptiv. Principiu ce se completează la rândul său, printr-altul, ce rezumă toate legile pregnanţei formale: fiecare unitate formală, constituită după principiul maximei omogenităţi, tinde să accentueze propria sa omogenitate forţând condiţiile obiective ale stimulaţiilor.

Egalizarea cromatică ce se produce într-un ansamblu cromatic, văzut ca unitar, n-ar reprezenta atunci decât un caz particular al acestei legi generale a omogenităţii perceptive, care e confirmată în atâtea alte situaţii, şi care n-are nevoie pare-se, de o explicaţie specială. Acelaşi cuvânt desemnează, de pildă, alte culori în diferite ţări, în diferite domenii de activitate pictură, ceramică, sticlă, textile, confecţii, industria grea, arhitectură etc.

menopauza viziunii

Michel Chevreul a creat în un cerc cromatic la baza căruia se aflau două variabile: nuanţa — reprezentând combinaţia mai multor culori tonul, amestecul nuanţei cu negru sau alb. Chevreul urmărea să capete o multitudine de nuanţe prin crearea a 72 de trepte intermediare în şirul culorilor spectrale şi un număr şi mai mare de tonuri, amestecând fiecare nuanţă, fie cu din ce în ce mai mult alb, fie cu negru. Sistemul său prevedea un cerc mare împărţit în 72 de sectoare, tăiate apoi circular de 21 de circumferinţe concentrice.

Astfel, fiecare sector este împărţit în câte 21 de casete, dintre care cea din centru forma cu toate celelalte un cerc alb; pe când la exteriorul cercului casetele formau o refacerea vederii 100% în funcție de bates minus viziune ceea ce se numește neagră.

În caseta mediană a fiecărui sector, se află nuanţa pură, fără amestec de alb sau negru. Mergând spre centru, casetele erau deschise, şi dimpotrivă deveneau treptat mai închise, prin amestec cu negru. Chevreul obţinuse astfel de nuanţe deosebite, aplicate pe un mare disc de porţelan, pe care le-a numerotat.

Cercul său cromatic a constituit un real progres, nu numai teoretic, dar şi în practica vopsitorilor şi mai ales a tapisierilor chimistul era angajatul manufacturii Gobelines Printre primele imprecizii de vocabular — deşi în mod curent nu se realizează confuzia — poate fi socotită chiar cea privind noţiunea de culoare: din latinescul color, în limbile romanice sau Farbe, în germană din cuvântul medieval Althochdeutsch Farawa: precum şi toţi termenii ce derivă din grecescul Khroma, ca de pildă cromatică.

Accepţia lor, acoperind o vastă arie lexicală, depăşeşte cu mult sfera referinţelor la percepţia optică, la însuşirile sau la efectele culorilor propriu-zise, generalizându-se în cele mai diferite domenii ca : opiniile politice, apartenenţa generală a unui personaj, a unui obiect, a unui oraş sau a unei ţări, caracteristicile unui stil muzical, literar, teatral, coregrafic, ş.

Înseamnă că, într-un sens, funcţia minus viziune ceea ce se numește faţă de culoare este consubstanţială cu cea a sensibilităţii luminoase. De aceea, prima precizare care se impune este de a folosi termenul de culoare nu numai în raport  cu componentele registrului cromatic, ci şi cu cele ale registrului acromatic.

Albul, negrul şi griul nu sunt mai puţin culori decât roşul, galbenul verdele sau albastrul. Lungimea de undă dominantă dă direct numele culorii pure: roşu, galben, albastru, verde etc. Numele culorii este calificat uneori drept nuanţă în limbajul curent sau tonalitate, în limbajul psiho-fiziologic.

A treia caracteristică este factorul de puritate în limbaj colorimetricdesemnat în mod curent sau în pictură fie prin cuvântul puritate, fie în psiho-fiziologie, prin saturaţie.

minus viziune ceea ce se numește care a redat în mod miraculos vederea

Din acest punct de vedere culoarea poate fi pură saturată sau, dimpotrivă, subţiată sau diluată. Lungimea de undă dominantă şi factorul de puritate, constituie cromaticitatea sursei de lumină sau cea a obiectului; ceea ce se numeşte cromie, în limbajul psiho-fiziologic Aprecierea factorilor de luminiscenţă şi de puritate ai unei culori se exprimă astfel: o culoare deschisă este numită vie când este pură şi pală când este diluată spre alb; iar o culoare închisă este profundă, când este pură şi rabattue în franceză când este grizată sau amestecată cu negru.

Nu există însă un termen românesc, potrivit, pentru rabattu.

De vorba online – Maria Nanu

Traducerea directă : răsfrânt, răbătut, n-are aici nici un sens. S-ar putea, eventual întrebuinţa termenul de: scoborât, scăzut. Operaţiunea se poate continua, obţinându-se cercul cromatic cu 24 de culori, ş. Perechile complementare primare sunt: albastru cu portocaliu, roşu cu verde şi galben cu violet; iar cele complementare binare: albastru-violet cu galben-portocaliu, roşu-violet cu galben-verzui şi roşu-portocaliu cu albastru-verzui.

Tonurile îşi pierd saturaţiadevenind implicit mai închise sau mai deschise, adică îşi schimbă valoarea. Pictura în care domină raporturile de valoare, mai mult decât cele de culoare, se numeşte pictură de clar-obscur. Cararacteristici cromatice ale câtorva pigmenţi de uz curent

  • Diferența dintre viziunea feminină și cea masculină
  • 7 tipuri de oameni de care ar trebui să vă feriţi | Epoch Times România